Lista de dorințe

Astăzi vom vorbi despre lista de dorințe pentru 2018. Acel wishlist al obiectivelor pe care intenționăm să le îndeplinim în următoarele 365 de zile! Așa că, pregătește-te! Este momentul să facem ordine în gânduri și să ne stabilim obiectivele!

Prima săptămână din an este momentul cel mai potrivit pentru redactarea acestei liste. Gata, sărbătorile au trecut, ne-am revenit după aceste zile în care ne-am delectat și răsfățat cu mese delicioase sau băuturi spumoase. Este momentul să trecem la treabă!

Nu poți începe anul nou fără lista de obiective, astfel încât să nu funcționezi în derivă, ci să acționezi țintit și concentrat, asigurându-te că la final de an poți bifa fiecare înregistrare. Iată mai jos propunerile noastre pentru un super an, cu super succese! Mici trucuri prin care să te asiguri că motivarea din primele zile ale anului se menține vie pe tot parcursul acestuia!

Primul pas, esențial de altfel, este acela de a începe printr-o retrospectivă a anului ce tocmai s-a încheiat. Acordă-ți câteva minute pentru a privi în spate și a vedea ce ai reușit să îndeplinești în ultimul an, care sunt capitolele la care ai rămas în urmă, sau de care nu te-ai ocupat deloc, ce ai fi putut face mai bine, sau cum ai fi putut aborda mai eficient situațiile! Nu trece peste acest pas, pentru că este un mod excelent de a învăța din trecut, de a trage linie și a vedea cu ce noi skill-uri sau învățăminte pornești din nou la drum, și care sunt exact capitolele din viața ta cărora trebuie să le acorzi acum o atenție sporită.

Dacă lucrurile sunt clare în ceea ce privește bilanțul lui 2017, haide să vedem cum abordăm lista de obiective pentru 2018!

1. Rezumă-te la o listă scurtă!

Nu te avânta să creezi o listă care să ocupe toate paginile unei agende. Stabilește-ți câteva obiective clare, și apoi grupează-le pe tipuri de subiecte! De ce? Îți va fi mai ușor să le duci la bun sfârșit, având în minte și concentrându-te doar pe 3-4 categorii, în loc să urmărești o listă cu n înregistrări. De exemplu, fă o categorie generică, intitulată ‘Sănătate Excelentă’. Nu trebuie să treci aici fiecare factor ce va contribui la atingerea obiectivului tău, ca de exemplu (să fac sport, să am 3 mese pe zi, să mă odihnesc suficient etc.). Vei ajunge să te pierzi în detalii și astfel vei scăpa din vedere imaginea de ansamblu, mai exact obiectivul principal.

Iată câteva sugestii de categorii:

Lucruri pe care să le învăț

  • Să citesc mai mult
  • Să învăț o limbă nouă
  • Să urmez un curs de perfecționare profesională

Unde să călătoresc?

  • Citybreak-uri, concedii în străinătate

La ce obiceiuri să renunț?

  • Obiceiurile nesănătoase (nu le mai numim, căci fiecare și le cunoaște)

Ce obiceiuri noi să adopt?

  • Să fac sport
  • Să economisesc
  • Să îmi acord mai mult timp mie
  • Să mă relaxez mai mult

Cum să mă port?

  • Să fiu mai bun, mai indulgent, mai atent

2. Stabilește perioada și modul de cuantificare!

Este foarte important să îți fixezi obiective realiste. În același timp, trebuie să definești clar și un timing pentru atingerea lor, precum și modul în care vei măsura faptul că le-ai îndeplinit. De exemplu, obiectivul tău poate fi acela de a economisi! Este unul generic, pe care nu vei ști concret dacă l-ai îndeplinit sau nu, în cazul în care nu adaugi și un factor de măsurare. O sugestie ar fi stabilirea unei sume exacte pe care intenționezi sa o economisești anual, dar și mai eficient este să fixezi o valoare lunară. Prin această tehnică a pașilor mărunți, împarți un obiectiv mare în câteva mai mici, crescându-ți astfel șansele de a-l atinge cu succes!

3. Apelează la suporteri și fă-ți echipă!

Ca în orice acțiune, susținerea contează! Găsește-ți un partener în atingerea obiectivului! Fie un prieten, sau poate persoana dragă, un coleg de muncă sau cineva din familie. Și uneori, de ce nu, chiar o persoană necunoscută! Sunt atâtea grupuri pe rețelele sociale de exemplu, din care fac parte oameni ce împărtășesc aceleași convingeri și dorințe ca tine. Poate dorești să slăbești. Alătură-te unui grup dedicat dietei pe care intenționezi să o urmezi! Ajută enorm să fii încurajat de-a lungul procesului, sau să găsești răspunsuri la întrebările tale. În plus, te vei simți și mai motivat urmărind poveștile de succes ale altora.

4. Verifică periodic lista!

Evaluează periodic unde te afli! Știi hărțile din mall-uri cu mesajul ‘Te afli aici’? Exact ca o hartă arată și drumul spre atingerea obiectivului tău. Pleci din punctul A, dorești să ajungi în B, și momentan te afli undeva între, la punctul C. Etapa aceasta este foarte importantă, întrucât reprezintă o evaluare realistă a pașilor făcuți deja și a drumului rămas până la destinație! Vei ști astfel cum să îți ajustezi strategia astfel încât să atingi, în timpul prestabilit, obiectivul urmărit. Iar pentru persoanele ce sunt predominant vizuale, va constitui o motivație în plus!

5. Ține lista la vedere!

Lipește-o într-un loc în care să o poți vedea cât mai des: pe frigider, pe oglinda din baie etc. Nu trebuie să fie întreaga listă, ci poți folosi de exemplu un sticker amuzant care să reprezinte exact reminderul zilnic de care aveai nevoie! Sau alcătuiește-ți un vision board! Poți fi oricât de creativ dorești! Cumpără un panou de dimensiuni potrivite, și apoi caută poze care să descrie cel mai bine doleanțele tale: casa sau mașina mult dorite, țara pe care intenționezi să o vizitezi, abdomenul sculptat la care visezi de atâta vreme, un anumit bun pe care îl vrei! Prinde-le pe toate cu pin-uri vesele, printează pozele color ca să fie mai vibrante și apoi așază panoul la vedere! Îl poți transforma chiar într-un tablou al lui 2018, pe care să îl agăți pe perete, în dormitor. Astfel, va fi primul lucru pe care îl vei vedea dimineața când te trezești, și seara când mergi la culcare (bineînțeles, asta excluzând persoana iubită, sau animăluțul tău de companie).

Nu te stresa!

Oricât de multe visuri, gânduri, dorințe, sau obstacole ar trebui depășite anul acesta, nu uita să privești totul senin, relaxat și cu zâmbetul pe buze! Da, știm că e greu de cele mai multe ori, dar încrâncenarea și stresul nu îți aduc nimic bun! Mai mult, îți consumă energie suplimentară! Nu mai bine să o redirecționezi și să o aloci proiectelor tale, și nu grijilor? Fii deci mai indulgent cu tine, menajează-te și răspunde provocărilor cu un zâmbet!

Urmărește-ne blogul și anul acesta. Cu siguranță le vom aborda pe toate, rând pe rând, în subiectele postate. Haide să facem împreună să fie bine, astfel încât să ai un an nou cu 100% realizări și 0% griji!

E frumos să sharuiești cu prietenii