Destinații de 1 Mai pentru toate buzunarele
Nu știu cum se întâmplă anul acesta dar, se pare că astrele țin cu noi când vine vorba de libere oficiale. Tocmai ce ne-am reintrat în ritm după zilele de Paște în care am sărbătorit cu drob și ouă roșii, și iarăși trebuie să ne pregătim troller-ul și să împachetăm câteva haine, căci se apropie o nouă mini-vacanță. Cum marți este oficial liber, în cazul în care nu lucrezi la o companie de stat, nu mai rămâne decât să îți iei concediu și luni, iar 4 zile de odihnă vor fi doar ale tale! Să înceapă deci aventură de 1 mai!
Pentru toți cei care nu au deja planurile făcute sau poate destinația de voiaj deja stabilită și achitată încă de la începutul anului, mai există încă o sumedenie de variante și opțiuni. Dacă ești în pană de idei, o să te inspirăm noi, cu diverse propuneri. Hai să le parcurgem împreună! Tu ce vei alege?
1. La iarbă verde
Cum nu dai greș niciodată când vine vorba de distracția de 1 mai? Alegând să petreci clasic, alături de familie și prieteni, la iarbă verde. Nu aveți nevoie de mare organizare înainte, ci puteți să fiți spontani și să pregătiți de azi pe mâine ieșirea la picnic. Faceți o scurtă lista cu ce anume trebuie să cumpărați din supermarket înainte de plecare (ceva carne - neapărat mici, căci e 1 Mai doar -, și niște băuturi pentru oameni mari și mai pitici). Puneți repede în portbagaj o pătură, o umbreluță, mingea de fotbal, căci sigur se va lăsa cu ceva mișcare pentru o mai bună poftă de mâncare! Nu uitați evident de starurile momentului: grătarul și cărbunii! Și gata! Toată lumea în mașini și spre pădurice! Distracție la cost redus, aer liber și tradiționalii mici cu muștar! 1 Mai ca la carte!
2. O scurtă escapadă
Dacă tot ai patru zile la dispoziție, este clar ocazia perfectă pentru o scurtă escapadă. O ieșire din oraș, sau din țară, după preferințe…le financiare. Dacă începem iarăși cu varianta clasică, e normal ca 1 Mai să echivaleze cu o tură rapidă la mare, atât cât să apuci să te relaxezi pe nisip, sub soare, și să bagi puțin piciorușele în apă.
Partea bună este că această destinație este ușor accesibilă inclusiv pentru cei care nu dețin un autoturism propriu, căci pot alege să meargă cu trenul sau cu autocarul. De exemplu, pe ruta București-Constanța, prețul este similar pentru aceste două ultime variante, fie că dorești să călătorești cu maxi-taxi sau să te bucuri de un drum pe căile ferate. Costul unui bilet este în medie de 50 RON/ persoană, un dus.
Vestea nu foarte bună este că, pe litoralul nostru, gradul de ocupare este deja de peste 75%, astfel încât, dacă ai cumva prieteni sau cunoștințe, și de ce nu poate rude, acum este momentul să le vizitezi sau să apelezi la ele. În cazul în care vei mai găsi locuri libere la hotel, și în funcție de câte zile vrei să rămâi la mare, reține că prețurile pentru o camera de hotel de 3 stele, încep de la 200 RON / noapte, cu mic dejun inclus. Dar ca întotdeauna, cu cât mai mulți, cu atât mai bine, astfel încât dacă ați decis să plecați în gașcă, verificați și ofertele disponibile pe site-urile de închirieri private de apartamente, întrucât ați putea obține un preț mult mai bun, luând o întreagă vila de exemplu cu toții.
Preferi ca mai degrabă să admiri litoralul Marii Negre de pe celălalt mal, dinspre Bulgaria? Dacă da, atunci trebuie să știi că 280 Eur îți asigura un răsfăț de 5 zile, cu meniu All Inclusive. Pachetul este pentru 2 persoane, locația: Nisipurile de Aur. Vrei mai mult? Vrei să pleci mai departe, sau cum e vorba aceea ‘cât vezi cu ochii’? Atunci, cu aceeași bani, aproximativ 300 Eur, vei putea petrece 3 nopți, cu zbor și mic dejun, în Atena. Costul în schimb este de persoană. Parisul sau Londra te vor primi și ele, tot pentru 3 nopți, la costuri începând de la 350 EUR de persoană, fără masă.
Concluzia? Dacă dorești să vezi Europa câteva zile, trebuie să bagi mâna mai adânc în buzunar.
3. Relaxare în stațiuni balneare
Pentru cei ce își doresc un loc în care să aibă parte și de relaxare, și de natură și aer curat, dar și de un tratament balnear, gama de opțiuni este la fel de generoasă.
O variantă o reprezintă Băile Felix, unde, pentru o cazare la hotel va trebui să plătești un cost începând de la 110 RON pe noapte. Cu ocazia aceasta poți vizita și Peștera Urșilor, întrucât sunt unele hoteluri care organizează chiar ele această excursie. Tot în topul celor mai bune alegeri se află stațiunea Sovata. Poți explora zona și împrejurimile, vizitând salina Praid, sau poate să admiri frumoasa ceramică smălțuită de Corund. Dacă în schimb vrei să beneficiezi și de câteva zile de tratament, îți recomandăm să faci o rezervare pentru mai mult de 3 nopți, prelungindu-ți sejurul cu până la o săptămână.
4. O plecare la munte
Nu îți surâde niciuna dintre variantele de mai sus? Atunci poți alege oricând o stațiune de pe Valea Prahovei. Nu ar fi rău ca în aceste 4 zile să îți repui sângele în mișcare, acum, pe sfârșit de primăvară, când fiecare începe să își pregătească fizicul pentru zilele toride în care ne vom relaxa pe plajă. O drumeție pe munte îți va asigura echilibrul de are ai nevoie, compensând prin mișcare excesul de la grătar din aceste zile de sărbătoare.
5. În vizită la cunoștințe
Vrei o soluție pentru o plecare ce nu îți pune la mare încercare bugetul? Sună-ți rudele din Maramureș sau poate prietenii dragi de prin Ardeal, pe care nu i-ai mai văzut demult, și planifică o vizită la ei în această mini-vacanță.
6. Nicăieri nu-i mai bine ca acasă
În cazul în care decizi totuși să rămâi prin zona în această mini-vacanță, nu ai de ce să nu te simți minunat și să îți petreci timpul într-un mod extrem de plăcut. Sunt 4 zile în care vei avea ocazia să te bucuri de toate. Poți sărbători prima zi prin muncă, scăpând rapid de obligațiile săptămânale ce țin de curățenie, cumpărături, gătit, ordine prin casă, și să îți dedici restul de 3 zile doar ție. Ai ocazia să faci lucrurile pe care le-ai tot amânat de atâta vreme, sau poate să fii spontană și să te lași dusă de val alegând exact ceea ce îți poftește suflețelul. Consideră această perioada ca pe cele 72 de ore de răsfăț doar pentru tine. Poate vrei să te vezi cu o prietenă veche pe care ai întâlnit-o întâmplător de curând, dar nu ai apucat să schimbi cu ea decât 2 cuvinte. Dă-i un telefon și stabiliți o ieșire ca fetele. Sau poate pentru tine răsfățul înseamnă o ședința la SPA, sau o programare la salonul de înfrumusețare în care să îți împrospătezi puțin look-ul. Dacă ești cel responsabil cu lucrările și reparațiile prin casă, te poți relaxa finalizând în sfârșit ultimele retușuri pentru amenajarea terasei sau poate plantând gazonul în grădină.
7. Explorează
Și dacă tot nu pleci din localitate, de ce să nu te bucuri de toate minunățiile pe care ți le poate oferi chiar orașul tău? Ieși din casă și descoperă-l! Cinematografe, muzee, grădini botanice sau zoologice, parcuri, teatre. Dacă stai în provincie și încă mai crezi că nu există prea multe variante sau lucruri interesante de făcut la tine în oraș, îți garantăm că tot ce trebuie să faci este să pășești în afara locuinței! Să ieși pur și simplu din casă! Sigur vei descoperi zone ce îți merită atenția. Poate o străduță ascunsă, poate o alee din parc pe care nu te-ai mai plimbat până acum, poate o cafenea deosebită în care poți savura băutura neagră și aromată, la care ai adăugat puțin lapte și zahăr, în timp ce razele soarelui te mângâie pe față. Și de ce nu, o locație de nimeni știută, în care lumea se îndeletnicește cu activități la care până acum doar ai visat: olărit, cursuri de pian sau actorie. Alege să ieși afară și să descoperi! Locuri noi, oameni noi, experiențe noi!
Oricare ți-ar fi doleanțele, dacă simți că ai nevoie de ceva susținere financiară, suntem aici, ca de obicei! Aplică pentru un împrumut rapid și petrece un 1 Mai așa cum îl meriți.