Luna cadourilor: cum îți organizezi bugetul în decembrie
Pentru a cheltui inteligent în luna decembrie, este bine să cunoști câteva idei de bază despre organizarea bugetului.
Decembrie este una dintre cele mai frumoase perioade ale anului. Spiritul Sărbătorilor de iarnă ne aduce mai aproape de cei dragi și ne oferă plăcerea timpului petrecut de alături de aceștia, dar și bucuria darurilor de Sfântul Nicolae și de Crăciun. Darurile înseamnă însă și cheltuială, la fel ca și pregătirile cu masa de Crăciun, cu hainele și ornamentele de sezon și, bineînțeles, cu bradul. Dacă nu ne organizăm și nu suntem conștienți de cheltuielile pe care le facem, putem epuiza banii înainte de a cumpăra tot ce ne trebuie sau, dimpotrivă, putem cheltui mai mult decât trebuie la cumpărăturile de sezon, ignorând facturile și alte cheltuieli de bază. Pentru a cheltui inteligent în luna decembrie, este bine să cunoști câteva idei de bază despre organizarea bugetului, pe care te invităm să le descoperi în continuare.
Ține cont de cheltuielile obișnuite
Actualizarea listei cu cheltuielile obișnuite te va ajuta să știi exact câți bani îți rămân pentru cumpărăturile speciale de Crăciun. Mulți oameni nu își fac un calcul exact al cheltuielilor lunare sau nu și-l actualizează des, crezând că diferențele nu variază mult de la o lună la alta. Totuși, când notăm toate lucrurile pentru care cheltuim bani în mod obișnuit, suntem deseori surprinși. Se întâmplă să uităm de banii dați la ieșirile cu prietenii, pe cafea, țigări, servicii de streaming, chiar și pe apa îmbuteliată sau sucuri. Dacă nu suntem conștienți de toate aceste cheltuieli ne putem supraestima bugetul și lua decizii greșite în achiziția cadourilor și a celorlalte lucruri specifice lunii cadourilor.
Fă o listă cu toate lucrurile pe care vei da bani în decembrie
Deseori facem liste doar cu obiectele pe care vrem să le cumpărăm și ignorăm cheltuielile care nu se concretizează într-un bun material. Poate vrei să faci o donație unei cauze umanitare sau ai de gând să plătești suplimentar pentru un serviciu online de streaming pentru a profita din plin de zilele de vacanță. Sau poate este nevoie să le oferi suport financiar părinților. Luna cadourilor aduce mereu cheltuieli suplimentare, așa că încearcă să le identifici pe toate, pentru a-ți putea organiza eficient bugetul. Pe lângă cadouri, brad și alte lucruri de bază, nu uita de cheltuielile aparent mărunte: hârtia pentru împachetatul cadourilor, căciulițele de moși pentru copii, globulețele, vâscul și orice alte lucruri care costă puțin individual, dar care împreună pot duce la o cheltuială serioasă.
Nu plănui cheltuieli excesive pentru mâncare
Se știe că românilor le place să umple masa de Sărbători cu bunătăți, dar deseori cumpărăm mai mult decât avem nevoie și ajungem să aruncăm o parte din alimente la gunoi. Chiar dacă familia se reunește sau ai musafiri, estimează un consum rezonabil pentru fiecare, bazat pe consumul lor mediu. Aceeași precauție este valabilă și în cazul băuturilor alcoolice. Este păcat să depășești bugetul pentru că ai supraestimat consumul de alcool, când mai poți cumpăra și pe parcurs.
Organizează-ți bugetul din timp
Când îți organizezi bugetul din timp este mai ușor să estimezi corect cheltuielile și să îl adaptezi în funcție de acestea. În plus, îți poți organiza cheltuielile pe categorii, astfel încât să ai eficiență sporită atât în stabilirea sumelor necesare, cât și în organizarea timpului alocat fiecărei achiziții. Organizarea bugetului în avans, în funcție de lista de cumpărături, îți oferă și ocazia de a profita de o plajă mai largă de reduceri și oferte. Bineînțeles, posibilitatea de a face cumpărături de Black Friday este un mare avantaj din punct de vedere financiar. Nu doar că găsești multe lucruri la preț redus, dar poți beneficia și de transport gratuit. Avantaje de acest tip apar și în cadrul altor promoții, de aceea stabilirea din timp a listei de cumpărături este o decizie inspirată.
Ia în calcul cheltuieli neașteptate
Chiar dacă ți-ai făcut o listă amănunțită cu cheltuielile pentru Sărbători și ai estimat la virgulă sumele necesare, există posibilitatea de apariție a unor situații neprevăzute, care necesită sume suplimentare. Păstrează o rezervă financiară pentru aceste situații, ca să nu ai surprize neplăcute. Dacă toate calculele îți indică imposibilitatea de a cumpăra tot ce îți dorești de Crăciun, poți apela la un serviciu de creditare online. Acordă atenție celor care îți permit flexibilitate față de suma și condițiile de plată. De asemenea, poți căuta un job suplimentar în această lună, multe firme făcând angajări sezoniere pe durata Sărbătorilor.
Economisește din timp
Economisirea pare un lucru imposibil în multe luni, mai ales când mergem în vacanțe sau trebuie să investim în alte bunuri. Totuși, chiar și o mică sumă pusă deoparte te poate ajuta la final de an să îți permiți cumpărături mai scumpe sau mai numeroase. Cu cât începi economisirea mai devreme, cu atât impactul va fi mai mare. 50 lei păstrați lunar începând din ianuarie înseamnă 550 lei în plus disponibili la începutul lunii cadourilor, sumă care poate face diferența între un cadou potrivit și unul nepotrivit.
Bugetul pentru luna cadourile poate fi ușor depășit, dacă nu suntem atenție la toate cheltuielile. Pentru a te bucura pe deplin de Sărbători și pentru a-i bucura și pe cei dragi cu darurile potrivite, ține cont de sfaturile noastre și organizează-ți bugetul inteligent.